Print this page
Luni, 13 Iulie 2020 10:26

Sesiunea de toamnă de BAC 2020

Sesiunea de toamnă a examenului de Bacalaureat 2020 se va desfășura în perioada  24 august – 5 septembrie. 

Înscrierea candidaților este programată în intervalul 13 – 24 iulie.

Documentele-tip de înscriere – completate și semnate – pot fi depuse la secretariatele unităților de învățământ-centre de examen sau pot fi transmise prin email la : liceul_osica_de_sus[at]yahoo.com (a se inlocui [at] cu @).

Probele scrise sunt programate în săptămâna 24 – 27 august, astfel:

  • 24 august: Limba și literatura română – E.a)
  • 25 august: proba obligatorie a profilului – E.c)
  • 26 august: proba la alegere a profilului și specializării – E.d)

Afișarea primelor rezultate la probele scrise va avea loc în data de 2 septembrie (până la ora 12:00) și va fi urmată de etapa depunerii contestaților, în aceeași zi, în intervalul orar 14:00 – 20:00.

La fel ca în prima sesiune, rezultatele elevilor vor fi publicate prin anonimizarea numelui și a prenumelui, în conformitate cu prevederile specifice în vigoare (Regulamentul general privind protecția datelor – RGPD). Contestațiile pot fi depuse atât în format fizic, cât și electronic. În acest caz, candidații completează, semnează și depun/transmit electronic și o declarație-tip în care se menționează faptul că au luat cunoștință că nota acordată ca urmare a soluționării contestației poate modifica, după caz, nota inițială, prin creștere sau descreștere. Pentru candidații minori, declarația-tip este semnată și de către părinții/reprezentanții legali ai acestora.

Rezultatele finale, după soluționarea contestațiilor (3-4 septembrie), vor fi comunicate sâmbătă, 5 septembrie.

Nota minimă de promovare, pentru fiecare probă, este 5, iar media finală pentru promovarea examenului este cel puțin 6.

 

Read 1718 times Last modified on Luni, 13 Iulie 2020 10:35